Archive for Corporate

Imi place sau nu-mi place

luni, iunie 4th, 2007
Clientii sunt repeziti, nervosi, neseriosi, nehotarati etc.
 
Candidatii pentru un job sunt neseriosi, nu vin la intalnire (renuntati, mai, odata la absurditatea asta de interviu…), "joaca la mai multe capete", sunt, in general, neconsiliati si in consecinta nu stiu ce vor (in afara unui pachet salarial).
 
Din problematica actuala a consultantilor de recrutare …ca sa zic asa…
 
Pe de alta parte avem noroc. Avem noroc ca intalnim comanii diverse, care actioneaza pe piete diverese, cu stiluri de lucru diferite. Intalnim oameni care doresc sa-si porneasca sau sa-si dezvolte cariera, care sunt interesati de ceea ce fac de dimineata pana seara.
 
Intalnim medii diferite si oameni diferiti. Ce oportunitate mai mare sa invatam am putea avea? (sigur c-am exagerat, dar, na, fara o exagerare n-as mai fi eu). O intalnire din care n-am invatat nimic e timp pierdut, nu trebuie sa ne fure in permanenta scopul brut al unui proiect, trebuie sa avem in vedere si efectele "colaterale’ (n-am baut cafeaua, d-aia vorbesc asa…).
 
In alta ordine de idei, lipseste cineva de pe blogul asta, nu vi se pare?

Refuzul de a colabora

miercuri, mai 30th, 2007

Motivele pentru care un client nu doreste colaborarea cu o companie de recrutare pot fi variate, mai mult sau mai putin argumentate.

O modalitate interesanta, absolut originala, de a argumenta alegerea facuta este mentiunea ca publicarea nevoii de personal calificat este de fapt un mijloc de publicitate, ca dau anunturi pentru notorietate, neavand neaparat pozitii vacante in cadrul companiei. Mai mult decat atat, unele anunturi publicate anterior pe diferite site-uri de joburi cuprindeau informatii generale despre companie, fara detalii legate de post.

Pentru a clarifica, cazul concret se refera la o agentie de publicitate, care sustine ca obisnuieste sa colaboreze cu diferite agentii de recrutare , in functie de pozitiile vacante. In plus, persoana responsabila cu recrutarea a mentionat, la interval de cateva minute de la motivul real ce a determinat anuntarea pozitiilor vacante, ca de fapt sunt in permanenta cautare de personal, ca sunt intr-un proces sustinut de dezvoltare din toate punctele de vedere, dar evident nu in acel moment.

Curiozitatea mea ar fi sa aflu daca acelasi lucru li se spune si candidatilor, in cazul in care incerca sa contacteze telefonic compania in cauza, pentru a cere informatii suplimentare.
 
Irina

 

Claiant servis etatist

miercuri, mai 23rd, 2007
N-am ce face si in drum spre masa de pranz (bine, pranz de ora patru dupa amaiaza) insotesc pe cineva la Posta. Era de platiti o taxa si de cumparat un timbru . Intram intr-a o atmosfera de sauna intr-un oficiu cu doua cozi. Istet, ma uit la afisele care indicau rostul celor doua ghisee deschise. Nu sunt chiar atat de istet pentru ca scopul nostru nu era indicat pe niciunul dintre afise. Colega mea intreaba in gura mare si ii raspunde cineva de la coada 1, plictisit: La coada aialalta.
 
Ne asezam cuminti. Fara sa ii dau impresia colegei mele ca nu-mi place sa stau la coada, estimez cam la o jumatate de ora parcursul necesar. Sunt sase oameni in fata. Nu vedem pana in fata asa ca nu putem sa ne dam seama de ce "merge incet". Incep sa ma fatai, ma duc afara si fumez, mai dau niste telefoane. Ma intorc si situatia e neschimbata.A, e o schimbare. Colega mea e rosie la fata si da senzatia ca sta sa lesine. Ii propun sa ramanem cu schimbul la coada dar, ambitoasa, nu vrea. Palavragim mai mult decat in orisice sedinta. La coada cealalata se leaga prietenii. Un batranel simpatic cere lipici. I se da cu condescendenta lipici. Se intoarce dezarmat. Nu stie sa foloseasca tubul. Mi-aduc aminte de lipiciurile cu paletica de cand eram mic, deja am timp de nostalgii. Serviabila (in sfarsit vedem "in fata"), functionara se ofera sa-i lipeasca plicul. Il lipeste pe cel gol. Omul se incurca, il desface pe cel lipit si o roaga inca o data sa-l lipeasca pe cel bun. Dau sa ma ofer sa-i lipesc eu plicurile numai sa "mearga mai repede". Nu, se rezolva intre timp. Ies iarasi la tigara. Batranelul isi aseaza cu grija plicul intr-o cutie postala . Plicul cade pe jos pentru ca fundul cutiei este rupt. Ma sesizez si il indrum spre alta cutie, pe care o verific cu atentie sa fie in regula. Introducem impreuna plicul. Intre tip, un tanar transpirat ne da la o parte, deschide cutia si ia plicurile. Rade prosteste catre mine"Si asta frate n-a vazut ca cutia aialalta e defecta". Ma enervez si folosesc cuvinte grele, greu de reprodus si pe un blog. Batranelul intreaba timid: "Stiti cumva cat face pana intr-un colt mai indepartat al tarii?" "De unde sa stiu eu tataie, eu doar iau plicurile". Cu ajutorul aceleiasi game de cuvinte si ajutat si de fizic conving ca prin minune tinerelul transpirat sa se duca sa intrebe. Vine cu raspunsul, 2- 3 zile.
 
Ma intorc la coada. Colega mea nu mai are vointa, nu mai are nimic. Citesc in priviea ei ca doar vrea sa se razbune, fara sa se mai intrebe de consecinte. In fata noastra, cineva de la "Romania pitoreasca" trimite vreo 50 de colete catre multe hoteluri. Nu se poate face borderou centralizator, se face cu atentie hartie cu hartie. Oficianta greseste jumatate. Apoi sunt introduse in calculator. Cu atentie dar si cu greseli. Intr-un fel de Fox, vad eu. I se comunica domnului de la Romania pitoreasca suma de plata. Domnul, obosit si transpirat, dar cu speranta plecarii rapide spune: Sa faca oricat, nu mai conteaza. Pleaca, dar nu nainte ca functionara sa lege o discutie cu o colega ce-si scoate sosetele albe murdare si-si introduce picioarele-n papuci si sa uite suma de plata. Asa ca suma de plata a trebuit refacuta.
 
In final. Suntem fericitii numero uno la coada. Ce vreti? Sa platim taxa aia si sa luam un timbru. Cat e taxa. Nu stim, credeam ca stiti voi. Nu stiu, n-am treaba. O vad pe diriginta. Cu speranta ca intalnesc o primata o intreb: Nu stiti cumva, DOAMNA, fiti dragutza, amabila, cat e taxa? Acelasi raspuns. Daca am tine minte taxele unde am ajunge. Functionara povesteste intre timp, cam catre mine, cum a fost cu sotu’ la Udriste sa-si inmatriculeze masina, unde sunt 24 de ghisee, ca si-au luat de curand masina si a stat la coada 6 ore si n-a zis nimic. Ii zic ca e o eroina si o laud, lucreaza foarte bine. La timbru aceeasi poveste, nimeni nu stie ce valoare trebuie sa aiba. Chitanta iese la imprimanta. Intre timp aflam cat e valoarea timbrului. Chitanta sta in imprimanta, asteptand sa fie parafata si semnata.Intre timp functionara se joaca de 8 ori (pe numaratelea) sa salveze o situatie a faturilor stornate care presupune cam 8 pasi pe calculator. E insensibila la insistentele rugatoare amenintatoare ale colegei mele sa ne dea naibii chitanta si sa plecam. A opta incercare nu reuseste, se intoarce brusc spre noi, ne zambeste larg, ne da chitanta si ne multumeste ca am apelat la serviciile Postei Romane.
 
Plecam, aiuriti si obositi, oboseala tine pana in dimineata asta cand eu si colega mea ne certam din te miri ce.
 
Cred ca Posta Romana ar trebui sa indice si timpul de refacere psihica dupa o perioada de stat la coada. Pentru o ora de coada va trebuie o saptamana de concediu…
 
 

Piata de recrutare (Sibiu versus Galati)

joi, aprilie 26th, 2007
Concluzii dupa cateva zile petrecute pentru analiza pietei de Recrutare din afara Bucurestiului:
 
 
Sibiu
 
Psihologi
Investitii straine masive
Stil de lucru ordonat
Preturi cam 70 la suta fata de Bucuresti
companii obisnuite sa apeleze la servicii de recrutare externe
 
 
Galati
 
Oameni de cadre
Aer etatist
Stil de lucru bazat pe verificarea referintelor/documentelor
Practic cifrele de afaceri din piata de recrutare se apropie de zero (exceptie plasare forta de munca in strainatate)
Companii care se sperie de externalizarea serviciului de recrutare
Preturi la 30-40 la suta fata de Bucuresti

Viciul numit munca

joi, aprilie 26th, 2007

Tot ceea ce in exces e viciu si nu tot ce lipseste e cumpatare . Trebuie sa gasim mai mereu calea de mijloc intre aceste extreme. Rareori reusim, asa ca ne trezim ca dormim putin, nu mai avem prieteni, avem prea multe cunostinte si numere de telefon in agenda, mancam dezordonat, despre mare credem ca e locul in care stai la soare, bem prea mult sau prea putin, stam cu cei dragi cat sa putem pune casa la punct. Vrem apartamente in centru sau case la periferie , ne ingramadim in concedii de fitze, vrem cea mai buna educatie pentru copiii nostri, masinile de clasa medie nu sunt pentru noi, facem cadouri scumpe si inutile, luam masa la restaurant din inertie,  ii facem fericiti pe oamenii de marketing prin execesul nostru de entuziasm la tot ce este scump si la moda.

Avem nevoie de bani pentru asta si de multe ori uitam cat de inutili sunt daca ne gandim la ce obtinem cu ei. Cautam disperati oportunitati de afaceri sau slujbe mai bune. Economia duduie si ne ajuta sa facem asta, ne impinge in malaxorul productivitatii si eficientei. Daca vrem mai mult nu avem decat sa facem mai mult.

Suntem o gloata de apucati care vor mai mult. Si sunt atat de putini si intelepti care stiu ca mai mult inseamna sa mai mori putin…

 
PS. Pentru cei care nu-si gasesc locul decat la birou intre 9 si 6 dupa amiaza…Stiti cate lucruri frumoase se pot intampla in timpul asta in afara celor 10 metri patrati in care ne traim treimea asta de viata…

 

 

Ce n-a vazut Parisul…

luni, aprilie 23rd, 2007
In afara subiectului, da’ nu pot sa ma abtin…
 
Impresii de tricouri misto de la reduceri (iertare, da’ n-am retinut numele firmei producatoare de tricouri) si culmea culmilor nu vezi urma de aparate de aer conditionat montate pe cladiri…

Ce naiba facem in timpul liber?

duminică, aprilie 22nd, 2007
Lucian mandruta vorbeste excelent in "Dilema veche" (imi pare rau dar nu gasesc versiunea online a articolului) despre "Viata noastra. De ce nu e la serviciu?" si incheie cu (nu ma pot abtine sa citez, atat de tare sunt de acord): "Pentru generatia mea, oprirea din goana carierei se intampla acum. Avem 40 de ani, varsta lui Armstrong pe luna. Si la fel ca si el, peisajul ne pare pustiu: ceilalti n-au nici un chef de munca, iar noi am obosit. Insa trebuie sa ne ducem crucea si oxigenul salariului mare in spate. E un pas mic pentru omenire , insa un efort urias pentru om!"
 
Imi pare extrem de rau (scuze Lucian) ca n-am fost eu in stare sa scriu articolul asta care spune in 40 de randuri ce am trait in 13 ani de cariera in resurse umane .
 
Tot mi-am facut azi socotelile financiare, a inceput sa imi fie rusine de cat castig, de maine ma duc la birou sa-mi justific banii…(prin performanta, of course:)))

Singura capacitate din firma sunt eu…

sâmbătă, aprilie 21st, 2007
Cautam, pentru un proiect mai mare, parteneri locali in zona Galati Braila. Ne intalnim ieri cu patronul/antreprenorul/intreprinzatorul/directorul general/CEO al unei companii listata ca fiind de recrutare in versiunea online " Pagini Aurii ". Domnul, foarte sigur pe el, nu intelege nimic din ce vrem. Poate nu reusim sa ne explicam. Intr-un tarziu pricepe ca exista si altfel de recrutare decat aceea de a trimite instalatori in Franta ("ca frantujii s-au saturat de poloneji…"). Incepe sa ne explice caracteristicile pietei locale. Oamenii saunt rai, lenesi, putini, vor salariu mare si pretind intr-una ca vor sa le fie recunoscuta competenta. Ne exemplifica: "Unu’ mi-a zis ca e capacitate si sa-l angajez. I-am spus: bai baiatule, in firma asta e loc de o singura capacitate si aia sunt io…".
 
Mergem mai departe, la un targ de joburi organizat de AJOFM Braila. Fete de masa lucioase si prafuite gazduiau angajatori (vreo 20 la numar): doamne in jur de 40 de ani, inspectoare de personal, trimise de sefu’ sa aduca dulgheri, zidari, etc; tinere platinate si decoltate ce reprezentau firme cu nume italienesc scris cu carioca pe un A4 indoit cautau conefectioneri pentru fabrici in lohn, domni tomnatici, cu costum si cravata bucurosi ca pot lipsi o zi de la serviciu…O doamna de la organizare ne explica rastit ca e "actiune la nivel national". Ne gandim repede ca din chestia asta macar profita cel ce a inchiriat spatiul. O doamna draguta, angajator, ne spune ca in Braila patronii nu vor sa plateasca cat cer oamenii; o intrebam daca ar apela la o firma de recrutare, ne raspunde ca ea da da’ sefu’ nu stie ce parere are si ea nu poate "angaja societatea"…

Jean si doamnele din biznis

vineri, aprilie 6th, 2007
Nu-l cheama Jean, i-am zis si eu intr-un fel. Ce mi-a placut la el: are energie, are entuziasm, e mandru de el si de felul in care isi conduce micile afaceri. E omenos si in consecinta fiecare afacere de-a lui e condusa de oameni (unii dintre ei chiar specialisti) atasati. printre altele organizeaza si cursuri de calificare. Bune si eficiente zice el, atata ti mp cat are patalamale de la toata lumea, de la munca, de la educatie, de la ajeofeme. Are profesori buni si seriosi si, pentru ca biznisul merge, are si piata. Tineri dezorientati care se uita la doua lucruri: pretul mic al cursurilor de calificare respective si titulaturila calificarii, care le promite, in capul lor invalmasit, o cariera in resurse umane. Ca toata lumea stie ca daca inveti ca exista codul muncii “> codul muncii “>codul muncii si ca trebuie sa depui (imi place la nebunie asta cu depusu’) cimul la iteme in douazeci de zile primesti cu siguranta 2000 de E salariu si te vei ocupa de proiectare organizationala si vei deveni partener strategic la un conglomerat multinational . Incerc sa-i explic lui Jean dezorientarea acestor tineri si ca ei trebuie educati, invatati la ce foloseste calificarea respectiva si ce traseu de cariera trebuie sa urmeze. Jean pufneste si ma intreaba logic: "Pai daca ei se inscriu, io sa nu le iau banii?". Mda, Jean le ia banii, putini per capita, multi per populatie si face biznis. Nu-i vina lui, e un mic profitor (nimic peiorativ) al unui sistem prost. 
 
Niste doamne de au o firma de hasher (si asta imi place tare cu hasheru’). Ele fac, bine probabil, consultanta unei alte firme. Cu aceasta alta firma avem noi un proces de recrutare pe rol. Doamnele zic clientului nostru ca in procesele de recrutare noi am "ponegrit" clientul. Inteligent, doamnele mele, si etic…

Uite ca am indoieli…

luni, aprilie 2nd, 2007
Lucrez in resurse umane de 12 ani. Am fost si executiv, in mai multe randuri, am fost si consultant, am fost si trainer . Uneori am avut succes, de cele mai multe ori nu. Cred ca 70-75 la suta din proiectele mele au fost ratate. Da’ am invatat in timpul asta ca un proiect ratat nu inseamna neaparat un esec ci mai degraba inca o picatura, e drept amara, dar poate utila, in a umple un pahar al…eficientei.
 
Vorbeam in weekend cu cineva, nu spui cine, persoana importanta (pentru mine…) care imi explica cand asa ca pentru prosti, cand de-a dreptul enervat,  ca omu’ e o fiinta care nu prea e creata (mama, ce subiect s-ar putea deschide de aici…) sa fie eficienta, mai ales cand e vorba de chestia aia nasoala, munca. Na, si pentru ca trebuia sa fiu atent la condus :) ) (sunt realmente un sofer prost), m-am trezit dandu-i dreptate.
 
Si uite cum dintr-o data m-am intrebat ce am facut eu in toti acesti ani? I-am pus pe oameni sa faca ceva contra firii? (lasati-ma, macar pret de o insemnare, cu sisteme de organizatie , cultura, comportament si altele asemenea). Mi-am pierdut 14 ore pe zi (in medie) sa fac asa ceva?
 
Mi-am gasit (dupa o noapte nedormita – hai ca exagerez :) ) o explicatie. Daca tot suntem nevoiti sa muncim undeva (ca sa ne facem mai placuta sau mai usoara existenta) macar i-am ajutat pe oameni sa treaca mai eficient, mai placut, mai cu spor (cred ca asta e cuvantul bun) peste perioada neplacuta pe care trebuiau sa o petreaca "in campul muncii".
 
E o palida? consolare ? Voi reveni…
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X